ŞTIINŢESCU JUNIOR

Noi credem că e cool să fii tare la științe!

Dacă și ție îți place știința, ai până în 19 ani și vrei să transmiți din pasiunea ta și altora, ești în locul potrivit! Prin Științescu Junior îți oferim până la 2000 de lei pentru a transforma ideile și pasiunea ta într-un proiect creativ de educație non-formală.

“Științescu Jr.“ este o secțiune distinctă a programului “Fondul Științescu”, destinată proiectelor propuse şi implementate de elevii de liceu, finanțat de Fundația Comunitară Sibiu și implementat cu sprijinul echipei YouthBank Sibiu. Proiectele pe care le propuneți pot ajuta colegii voștri și alți elevi să descopere miracolele naturii, să arunce o privire în viitor, să înțeleagă ce au însemnat descoperirile științifice pentru omenire și ce pot să ne aducă tehnologiile moderne, să învețe cu pasiune științele exacte, dezvoltându-şi abilităţile necesare generaţiei de inovatori ai secolului XXI.

Din fondul Științescu se vor acorda finanțări cu o valoare maximă de 2.000 lei prin Științescu Jr., pentru proiecte propuse de către liceenii din Sibiu cu tematici din domeniul științelor STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă, matematică).

Cum aplic?

Pentru a putea accesa aceste finanțări, echipe de minim 3 liceeni trebuie să completeze un formular de aplicare. Formularele completate se trimit la adresa de e-mail sibiu@youthbank.ro specificând în subiect [Aplicație Științescu Jr._Numele echipei], exemplu [Aplicație Științescu Jr._New Science]

Citește aici ghidul de finanțare pentru a înțelege mai bine cum să scrii o aplicație de succes.

Ce trebuie să mai știu?

Pentru că majoritatea beneficiarilor finanțărilor YouthBank sunt minori, trebuie să existe un cadru care să le permită acestora să își desfășoare activitatea și să își implementeze proiectul, în conformitate cu legile în vigoare. Astfel, proiectul trebuie să fie găzduit de o organizație non-profit. Mai multe detalii despre rolul organizației gazdă puteți afla aici. Dacă nu aveți o organizație non-profit care să vă ofere găzduire, vă putem ajuta noi. Trimite-ne un e-mail la sibiu@youthbank.ro și noi îți răspundem în cel mai scurt timp.

Proiectele propuse de către liceeni vor trece printr-un proces de selecție, coordonat de echipa YouthBank Sibiu. Proiectele selectate pentru finanțare vor fi implementate în perioada mai – septembrie 2015.

Multă baftă!