De ce Științescu are nevoie să meargă mai departe
December 9, 2015
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Reddit

Colega noastră, Alina Morariu, locuiește la Stockholm de un an și jumătate iar ieri, 08 decembrie, a avut norocul și inspirația să fie prezentă la Conferințele Nobel 2015, o serie de prelegeri organizate ca și eveniment ante-mergător cu acces gratuit al bine-cunoscutelor decernări anuale ale Premiilor Nobel.

Vă invităm să citiți mai jos câteva rânduri scrise de ea în urma participării la conferința care i-a avut invitați pe laureații Premiilor Nobel din acest an la chimie: Tomas Lindahl (Francis Crick Institute, Clare Hall Laboratory, Hertfordshire, UK), Paul Modrich (Howard Hughes Medical Institute and Duke University School of Medicine, USA) și Aziz Sancar (University of North Carolina at Chapel Hill, USA).

Mărturia ei poate fi privită atât ca și pledoarie a unui cetățean al Uniunii Europene pentru importanța majoră a acordării de finanțări continue pentru cercetarea în domeniile STEM (Science, Technology, Engineering, Mathematics), dar și ca motivație în continuarea unor programe de educație non-formală pentru copii, precum Fondul Științescu, care aduce mai aproape de cei mici lumea științei. Pentru că cercetătorii se cresc de timpuriu iar curiozitatea, alimentată sănătos, duce în timp la inovație.

 

Text de Alina Morariu

Fotografii de Gabriela Cuzepan

11221577_484704765038369_4635267937967314431_n

Am fost azi la o prelegere ținută la Universitatea din Stockholm de către laureații de anul acesta ai premiului Nobel pentru chimie. Dincolo de evidenta încântare legată de faptul că am putut fi în aceeași încăpere cu ei și i-am putut asculta, pentru că prelegerile ținute anual înaintea decernarii premiilor sunt deschise publicului și accesul este liber, au fost câteva lucruri în prezentările lor care mi-au atras atenția în mod deosebit.

“Poveștile” lor, pentru că story-telling-ul e o unealtă excelentă pe care și oamenii de știință o folosesc cu succes, au fost spuse în așa fel încât cei prezenți, chiar dacă nu toți aveau pregătire de specialitate în domeniul ADN-ului, să poată înțelege esența descoperirilor făcute. În ultimii 70 de ani s-au descoperit lucruri uimitoare legate de ADN: de la faptul că ADN-ul nu este format din molecule stabile, cum se credea la început, ci din unele foarte instabile care se degradează ușor și continuu, la faptul că organismele dețin un soi de “trusă de scule” cu care repara mereu defecțiunile.

Cei trei laureați de anul acesta, un suedez, un american și un turc, au făcut descoperiri foarte importante despre proteinele care repară ADN-ul degradat din diverse cauze (acțiunea apei, oxigenului sau razelor UV printre altele) în diferite situații și momente din evoluția moleculelor. Au cercetat timp de zeci de ani secvențe foarte mici ale ADN-ului care suferă mutații și duc la apariția bolilor și au descoperit diferitele proteine care se mișcă de-a lungul moleculelor de ADN, identifică defecțiunile și actionează pentru a le repara. Experimente de foarte lungă durată, replicarea în condiții de laborator a mediului organic, înțelegerea modului de funcționare a proteinelor respective, a semnalelor care le indică acestora locul unde apare defecțiunea, condițiile în care acestea acționează și cele în care acțiunea nu apare, comparații între proteinele din celulele bacteriilor, animalelor și oamenilor, milioane de rezultate interpretate pentru a mapa acțiunea reparatorie asupra genomului uman și nu numai. Pe scurt, un volum extraordinar de muncă și un entuziasm care se poate naște numai din pasiune și din dorința de a duce omenirea mai departe.

10989457_487678718074307_4004386016688043031_n

Ascultându-i pe cei trei, mi-am dat seama că, pe langa o capacitate intelectuală extraordinară și foarte multă pasiune, e nevoie de mult mai mult pentru ca astfel de progrese să fie posibile:

– e nevoie în primul rând de resurse mari alocate, financiare și umane. Toți acești cercetători lucrează fie în institute de cercetare de pe lângă universități mari din lume, fie în propriile laboratoare finanțate din diverse surse publice, private sau proprii. Laureatul suedez Tomas Lindahl a putut să se dedice exclusiv muncii în acest domeniu când a primit propriul laborator în Stockholm. Până atunci făcuse câteva descoperiri inițiale, de care însă nu foarte multă lume păruse interesată. Cu toții au lucrat în echipe, fiecare încercând astăzi să-și arate aprecierea pentru acei oameni care, meticuloși și ambițioși au contribuit la rezultatele pentru care ei sunt acum premiați. O asistentă de laborator foarte meticuloasă sau o colaboratoare care ia foarte în serios o critică din partea comunității științifice, hotărând să facă investigații suplimentare, pot face o mare diferență pentru o descoperire.

– în al doilea rând, un rol extrem de important îl au mentorii sau modelele pe care acești oameni i-au avut de-a lungul timpului. Laureatului turc, Aziz Sancar, i-a fost trezit apetitul pentru acest domeniu de către unul din profesorii săi de la universitate. După finalizarea studiilor, a fost cooptat în echipa acestuia de cercetători și, fiind tânăr și ambițios, l-a rugat pe mentorul său să-i dea voie să cloneze și să investigheze mai departe o anumita proteină, fapt care după câțiva ani a dus la descoperiri importante despre cum se repară stricăciunile cauzate ADN-ului de către razele UV.

rețelele sunt și ele la fel de importante. După cum bine spunea unul dintre ei, “science doesn’t happen in vacuum”. Cu toții și-au construit cercetarea pe studiile altor oameni de știință și împreună cu echipe extinse, internaționale. Încă o dată m-am simțit recunoscătoare pentru inventarea internetului. A fost frumos să-i ascult vorbind cu atâta căldură despre cei cu care au lucrat, deși listele colaboratorilor au fost foarte lungi și nu i-au putut nominaliza pe toți. Aziz Sancar a ales să-și înceapă prezentarea cu mulțumirile adresate colaboratorilor pentru a nu fi presat de timp la final și a nu putea să le mulțumească așa cum el a considerat că se cuvine.

– nu rareori e nevoie de foarte mult curaj, chiar curajul de a contrazice somități în domeniu și de a aștepta ani de zile până când argumentele tale prind cu adevărat o formă, în urma interpretării milioanelor de rezultate ale testelor de laborator.

11921669_485759641599548_5909539182939349568_n

O data în plus mi s-a confirmat că avem nevoie să investim foarte mult în educarea viitoarelor generații în domeniile STEM. Multe țări au înțeles că e vital să crească resursele alocate cercetarii și o fac, fie că este vorba de cercetari medicale, tehnologice sau legate de energia verde. M-am bucurat azi o dată în plus pentru că există programe educaționale ca Fondul Științescu și pentru că putem să le trezim copiilor interesul pentru știință, dar m-am și intristat gândidu-mă la lipsurile majore pe care le avem la nivel de stat: de la inexistența centrelor de cercetare în cadrul universităților din România, la ignorarea aproape completă a cercetării de către statul român care alege să aloce un procent infim din PIB în direcția asta (doar 0,39% în 2014), în vremuri în care alte țări europene, daca e să ne referim doar despre acestea, alocă procente mult mai mari (media este de 2,02%, unele țări alocând cercetării chiar peste 3% din PIB).

Sper din tot sufletul ca în următorii ani să se dezvolte o strategie coerentă pentru cercetarea românească și copiii de la Științescu care decid să urmeze calea știintelor și să muncească acasă să o poata face în condiții normale, demne de o țară a Uniunii Europene. Nu de alta, dar cei trei laureați pe care i-am ascultat azi au reafirmat un lucru pe care cu toții îl știm de fapt, și anume că mai sunt inimaginabil de multe lucruri de descoperit și chiar descoperirile făcute până acum au nevoie de muncă continuă pentru ca “in science nothing is ever completely complete”, după cum ne-a împărtășit Aziz Sancar.


 

Conferința celor trei laureați Nobel în chimie poate fi urmărită în întregime aici.

Dacă doriți să vă implicați sau să susțineți Fondul Științescu (dezvoltat de Fundația Comunitară Sibiu), un  program de educație non-formală care încurajează copiii să descopere lumea științei, ne puteți contacta aici.